23/10/2026
Cei mai buni sportivi din lume trec prin cele mai spectaculoase probe pentru a pune mâna pe titlul mondial! 🪓
Pe 30 și 31 octombrie, Porsche-Arena din Stuttgart devine scena STIHL TIMBERSPORTS® World Championships 2026, unde 100 de sportivi de pe patru continente se vor întrece în probe care pun la încercare forța, viteza și precizia.
Australia este marea favorită, „Chopperoos” fiind neînvinși în competiția pe echipe din 2018, cu 10 titluri mondiale și deținând totodată recordul mondial. Cu toate acestea, provocarea îi pândeşte îndeaproape de la echipele Poloniei cu bronz în 2025, SUA veterani în prezenţa pe podium şi Germania gazda de onoare în încercarea de a se apropia cât mai mult de podium.
Vineri, 30 octombrie, echipa națională a României intră în competiție și se va duela cu alte 19 țări pentru titlul de anul acesta. Echipa noastră va fi reprezentată de Nagy Botond, Carol Palfi, Cser Szilard şi Ionel Mariniță.
Sâmbătă, 31 octombrie, atenția se mută asupra competiției individuale. Un lucru este sigur: va exista un nou campion mondial, după ce campionul en-titre, Jack Jordan din Noua Zeelandă, nu a reușit să se califice.
Competițiile vor fi transmise live pe canalele oficiale STIHL Timbersports® de Facebook și Youtube.